PS Teofil de Iberia în Parohia Fuenlabrada

 

În data de 30 noiembrie 2025, credincioșii Parohiei „Sfânta Muceniţă Ecaterina" din Fuenlabrada, Madrid, s-au adunat cu bucurie duhovnicească pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a-și sărbători ocrotitoarea. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, avându-i alături pe Preacucernicul Părinte Vasile Alexa, parohul comunității, și pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.

Preasfinția Sa a predicat despre semnificația vieții de sfințenie și modelul de dăruire oferit de sfinți: Cred că Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea Parohiei dumneavoastră, a reușit să facă ceea ce dregătorul bogat, despre care ne-a vorbit evanghelia acestei duminici, nu a reușit să facă. Pentru ea împlinirea poruncilor dumnezeiești a însemnat dragoste și dăruire totală. La fel a fost și pentru Sfântul Apostol Andrei, astăzi pomenit. Și el L-a urmat pe Hristos până la jertfa supremă. Și la fel a fost pentru toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu. Înseamnă că la fel trebuie să fie și pentru noi. Toți suntem chemați să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Iar semnul unei împliniri autentice și profunde este dragostea față de Mântuitorul Hristos și disponibilitatea slujirii aproapelui.

La final, părintele paroh Vasile și-a exprimat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia pentru binecuvântarea și slujirea arhierească. În semn de cinstire, Preasfinția Sa a primit o bederniță cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, iar tânărul Andrei Bocancea a fost răsplătit de către părintele paroh cu o Diplomă de recunoștință pentru implicarea în viața parohiei și pentru rezultatele deosebite obținute la competițiile de șah.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, în care toți participanții au împărtășit bucuria comuniunii cu ocazia hramului parohiei.