Marți, 27 ianuarie 2026, la Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a desfășurat Ședința Adunării Eparhiale. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, urmată de slujba de Tedeum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al aceleiași eparhii.
În cadrul întrunirii prezidate de Preasfințitul Părinte Timotei, au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul 2025 ale sectoarelor Centrului eparhial, întocmite pe baza dărilor de seamă transmise de parohiile eparhiei.
La sfârșitul anului, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei cuprindea 152 de parohii. În Eparhie s-au săvârșit 2.607 botezuri, 609 cununii și 316 înmormântări, iar 61 de persoane au fost primite în ortodoxie și 6 au revenit la ortodoxie.
Pe plan misionar-pastoral, în anul 2025, 88% dintre parohii au organizat activități pentru copii și tineri prin școlile parohiale, tabere de spiritualitate ortodoxă și activitățile Asociației Nepsis España.
La sectorul cultural au fost raportate principalele evenimente ale anului: conferințe în acord cu tematica Sfântului Sinod pentru anul 2025, declarat Centenarul Patriarhiei Române și comemorării duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul XX. De asemenea, au fost menționate apariții editoriale, colaborarea cu instituțiile culturale de stat și prezența activă pe platformele social-media, prin care se promovează activitatea eparhiei.
Prin sectorul social-filantropic, Episcopia a acordat ajutoare sociale în valoare de 225.599,06 euro, ajutoare materiale în valoare de 141.442,68 euro. De asemenea, au fost distribuite 3.864 kg de alimente și îmbrăcăminte. Un loc central în activitatea anului 2025 l-a ocupat proiectul Inimă de părinte - dragoste pentru copiii părăsiți, care are ca obiectiv sprijinirea copiilor aflați în situații de vulnerabilitate din România. Suma totală alocată pentru anul 2025 a fost de 184.465 euro, distribuită în cele patru episcopii partenere: o Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei; Episcopia Ortodoxă Română a Hușilor; Episcopia Ortodoxă Română a Tulcii; Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
În cadrul sectorului inter-religios, intercreștin și relațiile cu statul, Episcopia a continuat colaborarea cu Fundația Pluralism y Convivencia a Guvernului Spaniei, prin proiecte inițiate în anul 2024 privind rolul social al Bisericii Ortodoxe Române în Spania, precum și prin noi activități.
Au fost menținute demersurile pentru reglementarea angajării personalului clerical și monahal, prin consultări și monitorizarea procesului legislativ aferent. Preasfințitul Părinte Timotei a avut întâlniri constante cu reprezentanți ai autorităților locale și centrale, prezentând rolul Bisericii Ortodoxe Române, nevoile comunității ortodoxe și identificând soluții concrete pentru diverse situații.
În anul precedent, firma Byzantion a implementat noi direcții de activitate, prin înființarea atelierului de croitorie pentru veșminte, a atelierului de tâmplărie destinat realizării de iconostase și axionițe, a atelierului de icoane – unde se execută lucrări în diverse formate – precum și prin dezvoltarea activității editoriale, care include tipărirea de calendare și realizarea unei ediții speciale a Cărții de rugăciuni a Episcopiei.
După prezentarea rapoartelor de activitate, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a rostit un cuvânt duhovnicesc, având ca punct de plecare îndemnul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani (12, 2). În cadrul acestuia, ierarhul a vorbit despre ispita și pericolul acomodării la duhul acestui veac, subliniind importanța păstrării credinței, a discernământului și a unei vieți trăite în acord cu valorile creștine.
La final, Preasfințitul Părinte Timotei a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, tuturor consilierilor, preoților, preoteselor, credincioșilor, pentru toată activitatea desfășurată în eparhie, precum și reprezentanților Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul acordat.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/309-ianuarie-2026/3864-adunarea-eparhiala-eorsp-2026#sigProId497e9ebb25
