Duminică, 8 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Manresa. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, marcând împlinirea a 15 ani de slujire ai Preacucernicului Părinte Costinel Purcărea în această parohie. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacucernicul Părinte Aurel Bundă, protopop de Catalunya I și paroh la Barcelona, Preacucernicul Părinte Costinel Purcărea, precum și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Lucian Crașovan.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale Pildei Fiului Risipitor: Una dintre cele mai frumoase pilde spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, este cunoscută în Biserica Ortodoxă sub acest nume, deși mai potrivit ar fi să o numim Pilda Tatălui iubitor. De obicei, atenția cade asupra fiului care pleacă de acasă, își cere partea de avere și o risipește într-o țară îndepărtată. Rămas fără nimic și lovit de foamete, ajunge să păzească porci – o mare umilință pentru un evreu. Dorind să mănânce din hrana porcilor și neprimind nimic, «își vine în fire» și hotărăște să se întoarcă la tatăl său, nu ca fiu, ci ca argat. Totuși, întoarcerea lui nu este motivată de pocăință adâncă, ci de foame. Cu toate acestea, tatăl îl vede de departe, aleargă în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează și îl primește din nou ca fiu, îmbrăcându-l în haina cea scumpă – simbol al harului lui Dumnezeu. Aceasta arată că Dumnezeu nu Se rupe niciodată de om, chiar dacă omul se rupe de Dumnezeu. Libertatea pe care Dumnezeu o dă omului este deplină: ne îngăduie să facem ce dorim, dar nu tot ce dorim ne este de folos. Când omul Îl părăsește pe Dumnezeu, intră într-o moarte sufletească; când se întoarce, indiferent de motiv, Dumnezeu îl primește. Fiul cel mare, deși a rămas acasă, cade într-un păcat la fel de grav: judecă iubirea Tatălui și se răzvrătește împotriva bunătății Lui. Astfel, vedem că niciunul dintre cei doi fii nu este fără greșeală. Pilda nu vorbește despre vrednicia fiilor, ci despre iubirea fără margini a Tatălui, Care nu vrea să piardă pe nimeni și Care «Se frânge la inimă» pentru fiecare om ce se întoarce la El.
Cu prilejul acestei slujiri, Preasfințitul Părinte Timotei a oferit părintelui paroh Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Iacov cel Mare”, iar doamnei preotese Ordinul „Sfântul Apostol Iacov cel Mare”, în semn de apreciere și binecuvântare pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii și a comunității parohiale.
În cuvântul de mulțumire, părintele paroh a exprimat recunoștința comunității pentru prezența Preasfinției Sale în mijlocul credincioșilor, cu prilejul împlinirii a 15 ani de parcurs duhovnicesc al parohiei, mulțumind pentru grija părintească și pentru vizitele arhierești care întăresc sufletește comunitatea, subliniind importanța formării duhovnicești a credincioșilor, în special a copiilor și tinerilor.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/310-februarie-2026/3872-sarbatoare-la-parohia-manresa#sigProIdf2101e7450
