În duminica întoarcerii fiului risipitor, 8 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon” din Mallen-Tudela, care și-a sărbătorit hramul. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie avându-i alături pe Preacuviosul Părinte Protosinghel Daniel Prode, parohul comunității, și pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus: Sunt două mari pericole care ne pot paște în viața duhovnicească. Unul este acela de a iubi lumea mai mult decât pe Dumnezeu, așa cum vedem la fiul risipitor. El a părăsit casa părintească din dorința de a-și trăi viața în desfătări lumești, dar ajungând, în cele din urmă, să fie lipsit de bucuria de a trăi. Iar celălalt pericol este formalismul religios. Chiar dacă venim la biserică în fiecare duminică și sărbătoare, și asemenea fratelui celui mare din parabolă, nu «încălcăm» niciodată rânduiala bisericească, dar, cu toate acestea, dragoste față de Dumnezeu și față de semeni nu avem în inimă. În ambele situații soluția este pocăința. Dumnezeu nu se descoperă decât celor cu inima înfrântă și smerită. Doar ei vor putea îmbrățișa pe Dumnezeu, asemenea Dreptului Simeon, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră. Și, de asemenea, doar ei vor fi îmbrățișați de către Dumnezeu, asemenea fiului risipitor, care atunci când s-a întors cu umilință la casa părintească, a fost îmbrățișat de către tatăl său.
În încheiere, părintele Daniel și-a exprimat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia pentru prezența sa și pentru binecuvântarea adusă comunității. Bucuria sărbătorii a fost completată de o agapă frățească, în cadrul căreia toți cei prezenți s-au bucurat de momente de comuniune.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/310-februarie-2026/3873-hramul-parohiei-mallen-tudela?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIda108c7ef79