În Duminica înfricoșătoarei judecăți, 15 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Vinaros, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Alături de Preasfinția Sa au slujit: Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacucernicul Părinte Nicolae Bogdan Păunescu, parohul comunității, Preacucernicul Părinte Augustin Malița de la Parohia Segorbe și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Sacaliuc. La slujbă au asistat: Sergi Gordo Rodríguez, Episcopul catolic de Tortosa, doamna Maria Dolores Miralles Mir, primarul orașului Vinaros, domnul Juan Amat Sese, viceprimarul, și Părintele catolic Carlos Paris.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat evanghelia zilei: Mântuitorul ne arată că Judecata de Apoi este, de fapt, un examen al vieții noastre. Nu va fi un interogatoriu, ci o constatare: fiecare se va așeza acolo unde și-a pregătit locul prin faptele sale. Hristos nu condamnă pe nimeni. El a venit să caute pe cel pierdut și să mântuiască pe orice om care se pocăiește, chiar și în ultimele clipe ale vieții, așa cum s-a mântuit tâlharul de pe cruce. Judecata se face după iubire. Cei care au iubit, care au ajutat pe cel flămând, pe cel însetat, pe cel bolnav și pe cel aflat în nevoie, se vor afla de-a dreapta lui Hristos. Calea mântuirii este Hristos Însuși, iar a-L urma înseamnă a trăi în iubire. La sfârșit, vom sta față în față cu Hristos ca în fața unei oglinzi: dacă ne asemănăm cu El, rămânem cu El. Dacă nu am iubit, nu putem rămâne în comuniune cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Judecata este, așadar, examenul iubirii. Dumnezeu să ne ajute să învățăm să iubim și să trăim pentru ceilalți, ca să putem intra în Împărăția Sa.
Preasfințitul Părinte Timotei a oferit icoane cu Maica Domnului oficialităților spaniole prezente, precum și Episcopului catolic de Tortosa, în semn de prețuire. De asemenea, părintele paroh a adresat mulțumiri ierarhului pentru prezență, rugăciune și binecuvântare.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/310-februarie-2026/3874-ps-timotei-in-parohia-vinaros#sigProId42be272d27
