Slujire arhierească în Parohia Alcázar de San Juan

 

Vineri, 20 martie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Parohia „Sfântul Mucenic Mina” din Alcázar de San Juan. Alături de ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Ioan Achim, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet. Credincioșii au participat cu evlavie la slujbă, primind cu bucurie binecuvântarea ierarhului și trăind momente de comuniune duhovnicească.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: Săptămâna aceasta am petrecut-o la umbra crucii lui Hristos, și am înțeles că în această lume căzută toți oamenii suferă, uneori pe drept, iar alteori pe nedrept. Pentru toți, însă, scăparea este răbdarea și abandonarea în voia lui Dumnezeu. Mântuitorul răbdând pe nedrept, primește acest “pahar al suferinței” din mâinile Tatălui, fără să cârtească, și aceasta face ca suferințele Lui să fie mântuitoare pentru întreaga lume. Unul dintre cei doi tâlhari, răstigniți împreună cu Domnul Hristos, primește cu smerenie că suferă pe bună dreptate, pentru păcatele lui, și aceasta face ca suferința lui să fie mântuitoare, fiind primul care intră în rai, după ce acesta își deschide iarăși porțile prin jertfa lui Hristos.

La finalul slujbei, Părintele paroh Ioan a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru prezența și slujirea arhierească în mijlocul credincioșilor, subliniind importanța acestor momente de comuniune și întărire duhovnicească în perioada Postului Mare.