Sfânta și Marea Marți la Catedrala din Madrid

 

În Sfânta și Marea Marți, 7 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. Alături de ierarh a slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial.

Slujba din această zi, dedicată Fecioarelor Înțelepte, a subliniat vigilența și pregătirea sufletească pe care fiecare credincios este chemat să le cultive pentru a-L putea întâlni pe Hristos.