În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, avându-i alături pe slujitorii catedralei.
Preasfinția Sa a predicat despre semnificația duhovnicească a zilei: În Sfânta și Marea Joi prăznuim instituirea Sfintei Liturghii de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La Cina cea de Taină, El a spus: «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu», iar apoi: «Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu… Aceasta să o faceți spre pomenirea Mea». Aceste cuvinte sunt o poruncă: să ne împărtășim, dar cu vrednicie. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înșine, căci cel ce se împărtășește cu nevrednicie se osândește. La Cină a fost și Iuda. Diferența dintre Iuda și ceilalți ucenici este că aceștia nu și-au pierdut nădejdea, chiar dacă au greșit, pe când Iuda a căzut în deznădejde. Cercetarea de sine înseamnă smerenie, pocăință și recunoașterea neputinței. Nu suntem vrednici prin noi înșine, ci Hristos ne învrednicește. De aceea, împărtășirea deasă este bună, dacă este însoțită de credință și pocăință, ca să ne fie spre viață, nu spre osândă.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3912-joia-mare-la-catedrala-episcopala#sigProId1febb98ac9
