În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Portugalia. Alături de ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Singhel Efrem Țintoi, Preacuviosul Părinte Ieromonah Teofan Ursachi, slujitori ai mănăstirii, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: Cina cea de Taină, spălarea picioarelor și rugăciunea din Ghetsimani, pomenite în Sfânta și Marea Joi, reprezintă esența vieții creștine. Doar atunci când suntem în comuniune cu toți frații noștri întru credință, slujindu-ne unii altora cu smerenie, și rugându-ne din toată inima pentru mântuirea tuturor, putem să ne împărtășim cu vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, devenind astfel mădulare vii ale Bisericii Sale. Tot astăzi este pomenită și vânzarea Domnului de către Iuda. Această pomenire ne arată cât de dăunătoare este viclenia în viața duhovnicească. Dacă ne apropiem de Domnul, se cade să o facem cu inima întreagă, chiar dacă suntem păcătoși. Viclenia l-a dus pe Iuda la demonizare, iar pocăința smerită l-a repus pe Petru în slujirea de apostol, după întreita sa lepădare, iar tâlharului celui binecunoscător i-a deschis raiul.
La final, maica stareță, Monahia Gabriela Chirilă, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Teofil pentru prezența și slujirea arhierească în mijlocul obștii monahale, exprimându-și recunoștința pentru binecuvântarea adusă mănăstirii.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3913-ps-teofil-de-iberia-la-man-adormirea-maicii-domnului#sigProId720e0e8202
