În Sâmbăta Mare, 11 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, avându-i alături pe: Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, consilier administrativ-bisericesc, pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Ioanichie Oproae, secretar eparhial, pe Preacuviosul Părinte Protosinghel Efrem Ceaușu, și pe Preacucernicul Părinte Arhidiacon Ionuț Pîrlea.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația Sâmbetei Mari: Această Liturghie din Sâmbăta Mare este una specială, pentru că, în vechime, în cadrul ei se botezau catehumenii. De aceea sunt multe citiri, de aceea s-a cântat: «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat». Sâmbăta este ziua a șaptea, în care Dumnezeu S-a odihnit după creație. În mod asemănător, acum Hristos Se odihnește cu trupul în mormânt, după ce, vinerea, prin moartea Sa pe cruce, a restaurat firea omenească. Cu sufletul S-a coborât la iad, pentru a-i elibera pe drepții Vechiului Testament. Iadul nu L-a putut ține, iar moartea a fost biruită. Toate acestea sunt o mare taină, pe care nu o putem explica deplin, ci o trăim. De aceea se cântă: «Să tacă tot trupul omenesc…». În această zi nu mai vorbește cuvântul, ci iubirea lui Dumnezeu, Care Se dăruiește nouă în Sfânta Liturghie, pentru ca noi să trăim în El.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3918-sambata-mare-la-catedrala-episcopala?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId39e17718da