În Sâmbăta Mare, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Lisabona. Alături de ierarh au slujit: Preacucernicul Părinte Florentin Dobrescu, paroh al comunității și protopop de Portugalia, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iov Cristea, strarețul Mănăstirii „Întâmpinarea Domnului” din Loures, Preacucernicul Părinte Adrian Adam de la Parohia Sintra-Mucifal, Preacucernicul Părinte Cornel Burzo de la Parohia Alcochete, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: Această Sfântă Liturghie ne-a împărtășit deja bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dar ne-a adus aminte și de botezul nostru. Atunci când am fost botezați, am primit viața cea nouă, în Hristos Domnul, și am devenit lumini aprinse din Lumina Lui. La fel ca la botez, în această noapte de Înviere ne vom aprinde lumânările din lumânarea episcopului, sau a preotului, aducându-ne aminte că viața creștină înseamnă dăruire și jertfă. Lumânarea se consumă, arzând, pentru a ne oferi lumină, simbolizându-L pe Mântuitorul Hristos, care prin jertfa Crucii aduce bucurie și lumină la toată lumea. Pentru a putea păstra în sufletele noastre lumina și bucuria învierii, primite la botez, suntem chemați la o viață de jertfă, devenind, astfel, «sare a pământului și lumină a lumii», așa cum ne învață Mântuitorul Hristos în Sfânta Sa Evanghelie.
La finalul slujbei, părintele protopop Florentin a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil pentru prezența și slujirea în mijlocul comunității, precum și pentru binecuvântarea și întărirea duhovnicească oferite credincioșilor.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3920-da-da?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId2f657e06f1