În noaptea Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Slujba Învierii și Sfânta Liturghie Pascală la Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului” din Loures. Astăzi, 12 aprilie, Preasfinția Sa a oficiat Vecernia Pascală, cunoscută și sub denumirea de „A Doua Înviere”. Alături de ierarh au slujit: Preacucernicul Părinte Florentin Dobrescu, protopop de Portugalia, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iov Cristea, strarețul Mănăstirii „Întâmpinarea Domnului”, Preacucernicul Părinte Cornel Burzo de la Parohia Alcochete, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a dat citire Cuvântului Pastoral al Preasfințitului Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, adresat tuturor credincioșilor cu ocazia praznicului Învierii Domnului.
La slujba Vecerniei, Preasfințitul Părinte Teofil a subliniat: După Învierea Sa din morți, prima grijă a Mântuitorului Hristos a fost aceea de a-i întâlni pe ucenicii Săi, triști și tulburați, și care stăteau ascunși de frica iudeilor. A intrat la ei prin ușile încuiate, dăruindu-le pace și arătându-le rănile de la mâinile răstignite și de la coasta însulițată. A făcut aceasta pentru a-i încredința și pe ei și pe noi că El este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, iar în unire cu El nu trebuie să ne fie frică de nimeni și de nimic; El are toată puterea în cer și pe pământ, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Credința în El este singura cale de mântuire pentru întreaga omenire. De asemenea, arătându-le rănile, după ce le-a dăruit pacea Sa, a dorit să ne învețe că pacea nu se dobândește prin război și prin supunerea celor mai slabi de către cei mai puternici, ci prin sacrificiul de sine și prin respectarea libertății fiecărei persoane.
La finalul slujbei, părintele arhimandrit Iov a adresat mulțumiri ierarhului pentru prezența, slujirea și binecuvântarea oferite comunității, cât și părinților împreună-slujitori, pentru bucuria duhovnicească împărtășită în această zi de praznic. În continuare, momentul liturgic a fost urmat de o agapă frățească.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3924-2026-04-12-13-41-57?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdfb956ff1a5