Vecernie la Catedrala Episcopală în ajunul sfințirii

 

 

Vineri seara, 22 mai 2026, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Evenimentul deschide programul dedicat sfințirii catedralei și centrului eparhial, edificii reprezentative pentru românii ortodocși din Spania și Portugalia.

După rugăciunea de binecuvântare a Litiei, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți următorul cuvânt: Cu slujba Vecerniei din această seară am început sărbătoarea târnosirii Catedralei Episcopale din Madrid, prima Catedrală Ortodoxă Românească zidită din temelie în afara granițelor țării, împreună cu Centrul Eparhial ridicat în imediata ei apropiere. O lucrare de mare amploare, împlinită într-un timp surprinzător de scurt, dar care a însemnat multă jertfă, la fel ca la Catedrala Patriarhală istorică din București, biserica domnească de la Curtea de Argeș sau la Mănăstirea Cozia, lăcașuri de cult cu care aceasta este înrudită în mod intenționat din punct de vedere arhitectural, pentru a exprima legătura vie cu Biserica-Mamă și cu țara noastră. Această jertfă aparține românilor veniți pe aceste meleaguri în căutarea unui trai mai bun, dar care nu au uitat că, oriunde s-ar afla, ei sunt creștini ortodocși, mădulare ale Trupului lui Hristos și fii ai Bisericii Ortodoxe Române.

Această mare și sfântă lucrare a fost începută și dusă la bun sfârșit de către Preasfințitul Părinte Timotei Lauran, întâiul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care, din momentul hirotoniei și al întronizării sale, a așezat această lucrare în centrul slujirii sale pastorale.

Acum, la împlinirea a 18 ani de slujire arhierească, Catedrala și Centrul Eparhial, precum și biserica vie pe care o păstorește cu multă dăruire, sunt darul de mare preț pe care Preasfinția Sa îl aduce înaintea Domnului și a Maicii Domnului. Iar noi toți, cei aflați sub omoforul Preasfinției Sale – cler și popor – ne rugăm Domnului să-i răsplătească osteneala și să-l păzească într-u mulți și binecuvântați ani!

Sâmbătă, 23 mai 2026, va avea loc slujba de sfințire și Sfânta Liturghie arhierească, eveniment ce va reuni 20 de ierarhi, numeroși clerici și credincioși din Peninsula Iberică și din alte țări europene.