Activități educative în Parohia Gandia – Oliva

 

În perioada dintre Paști și Rusalii, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Doctori Cosma și Damian și Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a desfășurat un campionat de șah în spațiul parohial, dedicat tinerilor și adulților.

Campionatul a fost de mare interes încă de la început, deoarece, fiind supranumit „sportul minții”, participanții nu au deranjat în niciun fel buna desfășurare a slujbelor, astfel încât, imediat după Sfânta Împărtășanie, și-au luat rolul în serios și au participat la competiție, spre bucuria părinților lor și a credincioșilor.

Parohia a pus la dispoziție table de șah, dar și premii în valoare de 500 de euro, care au fost înmânate în Duminica Rusaliilor, în mod festiv, participanții implicându-se activ la Sfânta Liturghie prin recitarea rugăciunii „Tatăl nostru” în 12 limbi.

Câștigătoare a fost o domnișoară de 13 ani, campioană de șah a comunității valenciene la vârsta ei, Bianca Vacargiu, urmată de Mihai Duca și de Albert Mandrescu.

Bunul Dumnezeu să-i lumineze cu darurile Duhului Sfânt pe ei și pe toți copiii din lumea întreagă!

A consemnat: Pr. dr. Emanuel Pop