În Duminica Sfinților Români, 14 iunie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Ierarhului i-au fost alături în slujire Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, și Preacucernicul Părinte Alexandru Gafiiuc, parohul comunității.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit atât despre ocrotitorul parohiei, cât și despre însemnătatea Duminicii a doua după Pogorârea Sfântului Duh: În fiecare an, la 11 iunie, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Bartolomeu, unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Despre el, Hristos spune în Evanghelia după Ioan că este «un israelitean în care nu este vicleșug», evidențiind curăția și sinceritatea inimii sale. Tradiția Bisericii identifică persoana lui Natanael cu Sfântul Apostol Bartolomeu, care era cunoscut sub ambele nume. Prin mărturia sa sinceră și prin lipsa oricărui vicleșug, Sfântul Bartolomeu rămâne pentru credincioși un model de credință curată și de urmare autentică a lui Hristos.
Apostolii au lăsat ceea ce aveau și L-au urmat pe Mântuitorul. Însă aceasta nu a fost prima lor întâlnire cu Hristos. Ei Îl mai văzuseră și Îl mai auziseră vorbind. Ceea ce am amintit despre Apostolul Bartolomeu s-a petrecut înainte ca Mântuitorul să-i cheme pe pescarii aflați lângă mare. Așadar, nu a fost o renunțare la toate pentru a urma un necunoscut. Mântuitorul, înainte de a ne adresa chemarea, ne pregătește sufletele. Apoi ne cheamă să-L urmăm și tot El ne dă puterea de a-I răspunde, pentru că a-L urma pe Dumnezeu este un lucru mare. Fără puterea lui Dumnezeu nu putem face acest lucru. Dacă am fi putut să-L urmăm doar prin propriile puteri, atunci Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu ar mai fi trebuit să Se facă om asemenea nouă pentru a ne pune pe calea cea dreaptă și pentru a ne dărui harul Său. Numai lucrând împreună cu acest har în viața noastră putem să-I urmăm lui Hristos și putem să ajungem sfinți.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei l-a ridicat pe părintele Alexandru în rangul de iconom stavrofor, oferindu-i însemnele specifice – brâul roșu și crucea pectorală – ca semn al prețuirii pentru implicarea sa statornică în viața pastoral-misionară a comunității românești de pe aceste meleaguri portugheze.
Un cuvânt de mulțumire și apreciere pentru legătura vie dintre Biserică și Stat a fost adresat de doamna Daniela Anda Grigore-Gîtman, ambasador al României în Republica Portugheză, care a participat la slujbă împreună cu doamna consul din cadrul aceleași instituții.
Înainte de agapa frățească organizată cu prilejul hramului, părintele paroh Alexandru a adresat mulțumiri Ierarhului pentru binecuvântarea împărtășită prin slujire, pentru cuvântul de învățătură și pentru hirotesia săvârșită, precum și tuturor credincioșilor care se implică activ în viața parohiei.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/314-iunie-2026/3985-hramul-parohiei-din-alcorcon#sigProId84bac20c77
