Duminică, 14 iunie, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Navalcarnero, care și-a sărbătorit hramul. La Dumnezeiasca Liturghie, alături de ierarh, au slujit Preacucernicul Părinte Gabriel Dănilă, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind două modele luminoase ale lucrării lui Dumnezeu în lume: mulțimea Sfinților Români, care au împodobit prin viața lor istoria și spiritualitatea neamului nostru, și pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeei: Suntem în Duminica închinată cinstirii Tuturor Sfinților Români, un prilej binecuvântat de a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru marele dar al sfințeniei pe care l-a revărsat asupra poporului nostru român, un popor care s-a născut creștin. Iar a fi creștin nu înseamnă altceva decât a fi sfânt, împărtășindu-ne de sfințenia Celui Singur Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos.
Tot astăzi, dumneavoastră îl cinstiți pe ocrotitorul acestei parohii, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Un om de știință, medic chirurg, care, prin viața sa, ne arată că nu este contradicție între știință și credință, între viața obișnuită și sfințenie. Sfințenia este normalitatea vieții, trăită prin credința dreaptă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos și în lumina Duhului Sfânt.
Părintele paroh Gabriel Dănilă i-a dăruit Preasfințitului Părinte Teofil o bederniță brodată, în semn de recunoștință pentru prezența și slujirea arhierească, pentru cuvântul de învățătură rostit spre zidirea sufletească a credincioșilor, precum și pentru îndemnurile și povățuirile duhovnicești oferite comunității parohiale.
La final, întreaga comunitate a participat la o agapă frățească, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, ocrotitorul parohiei, pentru binefacerile revărsate asupra tuturor.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/314-iunie-2026/3986-hramul-parohiei-din-navalcarnero#sigProId8755b1e117
