Expoziția „La blusa rumana. Memoria y patrimonio”

 

 

Cu ocazia Zilei internaționale a Iei, Consulatul general al României la Valencia, în colaborare cu Muzeul Național de Ceramică și Arte decorative „Gonzalez Martí” din Valencia și Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent, au inaugurat în Sala de expoziții a Muzeului mai sus-numit Expoziția de ii românești „La blusa rumana: Memoria y patrimonio” cu ii românești,  reprezentând majoritatea zonelor etno-folclorice ale țării noastre.

Expoziția, inaugurată marți, 23 iunie a.c., aduce în atenția publicului frumusețea, simbolistica și povestea IEI românești, precum și bogăția tradițiilor transmise din generație în generație, prin piese autentice, unele cu o vechime de peste 100 de ani.

De asemenea, evenimentul se înscrie în seria evenimentelor dedicate celebrării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Spania, evidențiind rolul culturii ca punte de legătură între cele două țări și între comunitățile care contribuie, zi de zi, la consolidarea acestei relații.

Aducem alese mulțumiri tuturor acelora care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și celor care au oferit din colecția proprie, ii și costume populare pentru expoziție.

Vă invităm să descoperiți nu doar frumusețea unor obiecte vestimentare, ci și poveștile, simbolurile și memoria unei comunități care își păstrează vie identitatea, oriunde s-ar afla. Îi îndemnăm pe toți iubitorii de cultură și folclor românesc să vină să vadă aceste frumoase ii românești, expoziția va fi deschisă până în data de 02 august 2026.

Informații despre orarul Muzeului Național de Ceramică Valencia: https://www.cultura.gob.es/mnceramica/visita-museo.html

 

Mai multe informații despre eveniment: https://www.cultura.gob.es/mnceramica/exposiciones/camisa-rumana.html și https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1478209431015356&id=100064789386229&rdid=i7LuGtOIBrLtNQ9m#

 

Au consemnat:

Dna. Cosmina Beatrice Dumitrache, Viceconsul - Consulatul General al României la Valencia

Preoteasa Andrea Pop, parohia Torrent