Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, în perioada 29 iunie - 3 iulie 2026, în localitatea San Martin de la Vega din Comunitatea de Madrid, a avut loc Întâlnirea Tinerilor NEPSIS Spania, eveniment care a reunit peste 100 de tineri participanți, având ca temă principală Diaspora și sufletul tânărului român: între integrare și păstrarea identității. Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.
Pe parcursul celor cinci zile, tinerii au avut program de rugăciune dimineața și seara, au interpretat cântece bisericești, au învățat dansuri populare și folclorice românești și au participat la diverse conferințe și ateliere susținute de către invitatul special al Întâlnirii, doamna Lavinia Stan, coach specializat în psihologia adolescenților, care le-a oferit mai multe sfaturi și îndemnuri cu privire la tema evenimentului. De asemenea, participanții au avut parte de două excursii, în orașul Aranjuez, unde au vizitat Palatul Regal și Jardines del Principe, și în Parcul Europa din Torrejon de Ardoz. Totodată, într-una din zile, Preacucernicul Părinte Dr. David Băltărețu, parohul Parohiei Las Rozas de Madrid-Majadahonda, le-a susținut tinerilor o mediație duhovnicească intitulată Tinerețea Lui, tinerețea ta, în cadrul căreia, pornind de la pasajul evanghelic al copilăriei Mântuitorului (Luca 2, 41-52), le-a oferit tinerilor mai multe sfaturi cu privire la relația dintre ei și Dumnezeu, părinții și Biserica.
Întâlnirea Tinerilor NEPSIS Spania s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie, recunoștință și speranță. Pe parcursul acestor zile, participanții au legat prietenii sincere, au împărtășit experiențe de viață și au descoperit că Biserica este locul în care pot găsi sprijin, înțelegere și răspunsuri la frământările specifice vârstei lor. Programul duhovnicesc, conferințele, atelierele și momentele de comuniune au contribuit la întărirea credinței și la apropierea lor de Dumnezeu și de viața Bisericii.
Mulțumiri deosebite se cuvin organizatorilor acestui eveniment: doamnei preotese Veronica Băltărețu, de la Parohia Las Rozas–Majadahonda, președintele Asociației NEPSIS Spania, doamnei preotese Claudia Simioana Lascău, de la Parohia Pinto, vicepreședinte, precum și întregii echipe de monitori, care, prin dragostea, răbdarea și responsabilitatea lor, au contribuit la crearea unui mediu sigur, educativ și plin de căldură sufletească pentru toți participanții.
Prin implicarea tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui proiect și prin entuziasmul tinerilor participanți, această ediție a Întâlnirii Tinerilor NEPSIS Spania s-a dovedit a fi un real succes, lăsând în inimile tuturor amintiri de neuitat și dorința de a continua acest drum al comuniunii și al creșterii duhovnicești. Tinerii s-au întors în parohiile lor mai uniți, cu prietenii noi, cu experiențe care îi vor însoți mult timp și, mai ales, cu o legătură mai puternică față de Biserică și de valorile credinței ortodoxe. Cu bucurie și nădejde, ei așteaptă deja următoarea ediție a Întâlnirii Tinerilor NEPSIS Spania, dorind să retrăiască această frumoasă experiență de comuniune, rugăciune și prietenie în Hristos.