PS Timotei a slujit la Schitul Mănăstirii Albac

 

Duminică, 26 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Albac, județul Alba. Alături de ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic în eparhia Spaniei și Portugaliei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dionisie Ignat, duhovnicul mănăstirii, și Preacuviosul Părinte Ieromonah Pimen Lupu. 

Preasfinția Sa a predicat despre semnificația duhovnicească a înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, ca prefigurare a Sfintei Liturghii: În acel timp, Mântuitorul era deja cunoscut în Țara Sfântă, iar mulțimile Îl urmau pretutindeni. Unii veneau pentru a-și aduce bolnavii spre vindecare, alții pentru a asculta cuvântul Lui, iar alții din curiozitate. În pustie s-au adunat peste cinci mii de bărbați, fără a fi numărate femeile și copiii, ceea ce înseamnă că numărul celor prezenți era mult mai mare. Oamenii au rămas toată ziua alături de Hristos. El le-a vindecat bolnavii și le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu. Atât de puternic era cuvântul Său, încât mulțimile au uitat de foame și de trecerea timpului. Abia spre seară apostolii L-au rugat să-i lase să plece pentru a-și procura hrană.

Această zi petrecută împreună cu Mântuitorul este o prefigurare a Sfintei Liturghii. Și noi venim la biserică pentru a primi mai întâi vindecarea sufletului. Ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune, prin pocăință și prin Spovedanie, recunoscându-ne păcatele și cerând iertare. Hristos este Doctorul sufletelor și al trupurilor și numai El poate vindeca rănile lăuntrice ale omului. După vindecare urmează ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. În prima parte a Sfintei Liturghii se citesc Apostolul și Sfânta Evanghelie. Prin aceste lecturi, Hristos continuă să vorbească Bisericii Sale, iar credincioșii sunt chemați să primească și să păstreze în inimă cuvântul Lui.

La final, Părintele Dionisie Ignat a adresat Preasfințitului Părinte Timotei un cuvânt de mulțumire pentru slujire, pentru cuvântul de învățătură și pentru bucuria împărtășită obștii și credincioșilor prezenți.