Sâmbătă și duminică, 25-26 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Grigore Palama” din Girona, care și-a sărbătorit hramul. Sâmbătă seara, Preasfinția Sa a sluit Taina Sfântului Maslu, iar duminică Sfânta Liturghie, avându-i alături pe Preacucernicul Părintele paroh Mihai Solomon și pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul scripturistic rânduit pentru această zi: Minunea înmulțirii pâinilor a fost determinată de îngrijorarea ucenicilor Mântuitorului, care credeau că mulțimea de oameni, adunată în jurul Lui pentru a-L asculta și a se vindeca de boli și neputințe, ar putea muri de foame, locul fiind pustiu și lipsit de hrană. Domnul însă, a vrut să-i liniștească și să le întărească credința în El. Le-a arătat că El dă hrană la toată făptura, iar pentru cei credincioși va deveni El Însuși hrană, în Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, pe care îl cinstim astăzi, ne-ar îndemna pe toți să credem drept în Domnul nostru Iisus Hristos, și să ne încredem în El, chiar și atunci când totul pare de nedepășit.
La final, părintele paroh Mihai a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizită și pentru săvârșirea sfintelor slujbe prilejuite de serbarea hramului comunității parohiale din Girona. Totodată, i-a oferit o frumoasă icoană cu Maica Domnului, după care a urmat o agapă frățească.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/315-iulie-2026/4023-hramul-parohiei-girona#sigProIdd1cc62142e
