Credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov” din Sevilla au sărbătorit hramul comunității alături de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care a săvârșit Taina Sfântului Maslu, sâmbătă seara, 31 octombrie a.c., și Sfânta Liturghie, duminică, 1 noiembrie.
Alături de ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Viorel Hălăucă, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet. La Sfânta Liturghie a fost prezent și domnul Cosmin Mitrea, consulul României la Sevilla.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a vorbit despre milostenie, smerenie și compasiune față de aproapele, pornind de la pericopa evanghelică a zilei: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, a fost un călugăr smerit și foarte milostiv, având milă nu doar față de oameni, ci față de întreaga zidire.
La această milă ne cheamă Domnul și pe noi, prin parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, pe care am auzit-o în Evanghelia acestei duminici. Bogatul a ajuns în iad nu pentru că era bogat, ci pentru că a fost lipsit de milă față de săracul Lazăr, care aștepta la poarta lui, cu speranța că va primi măcar niște fărâmituri de la masa îmbelșugată de care el se bucura zilnic. Săracul Lazăr, însă, a ajuns în rai nu pentru că era sărac, ci pentru că era smerit și răbdător, neplângându-se de starea în care se afla, așa cum îl vedem și pe Cuviosul Dimitrie.
Este mare lucru să ne fie milă de săracii lipsiți de adăpost și de pâinea cea de toate zilele, și să ajutăm cu tot ce ne stă în putere. Dar, este și mai mare lucru să ne fie milă de toți oamenii lipsiți de Casa lui Dumnezeu-Biserica, și, de asemenea, lipsiți de Pâinea Cea Vie care se pogoară din Cer spre a Se da hrană tuturor-Hristos Mântuitorul. Pentru toți aceștia este nevoie de rugăciune și de propovăduire, izvorâte din adâncă milostivire, așa încât, de va fi cu putință, toți să ne mântuim prin mila lui Dumnezeu.
La final, părintele paroh Viorel a adresat Preasfințitului Părinte Teofil alese mulțumiri și recunoștință pentru prezența și binecuvântarea arhierească, precum și tuturor celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a sărbătorii. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și bucurie frățească, printr-o agapă organizată în cinstea hramului.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/319-noiembrie-2026/4110-hramul-parohiei-sevilla#sigProId6de2ff12a6
