PS Timotei prezent la hramul Parohiei Valladolid

 

 

 

    Duminică, 23 Ianuarie 2022, a XXXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, din Valladolid, care și-a serbat cu anticipație hramul, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. 
Alături de Chiriarhul Eparhiei noastre au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial al sectorului de protocol, și Părintele Paroh Laurențiu Datcu. 
    În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre ocrotitorul duhovnicesc al parohiei, Sfântul Ierarh Grigorie, arătând, din viață acestuia, importanța covârșitoare a cunoașterii dreptei credințe, pentru ca aceasta să fie apoi pusă în practică. Nu putem să ne trăim credința dacă nu ne cunoaștem credința. Sfântul Grigorie și-a cunoscut foarte bine credința. Treizeci de ani  n-a făcut altceva decât să-si învețe credința, rugându-se, în primul rând, și studiind. Sfântul nu s-a smintit când a fost prigonit de cei de o credință cu el, ci a mers înainte, pe calea măntuirii. El a fost un apărător al dreptei credințe. A mărturisit credința cea adevărată. Să-i învățăm pe cei care nu au credința cea adevărată, dar înainte trebuie să o învățăm. 
    În continuare, Preasfințitul Părinte Timotei a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică- Vindecarea orbului din Ierihon. Nimănui, până la venirea în lume a Mântuitorului, nu i s-a spus: fiul lui David. Mântuitorul, Mesia, trebuia să Se nască din seminția lui David. Orbul, când s-a adresat Domnului, L-a mărturisit ca Mântuitor. Ceilalți vedeau în El numai pe Iisus din Nazaret, nu L-au recunoscut ca Mântuitor. Orbul a văzut cu ochii sufletești pe Domnul Hristos. Putem observa că mult mai importantă este vederea duhovnicească, decât cea trupească. 
Preasfinția Sa a afirmat că orbul din Ierihon, ne poate fi pildă de rugăciune, de rugăciune stăruitoare, și de credință puternică în Mântuitorul Hristos. De la orbul din Ierihon putem învața rugăciunea, rugăciunea stăruitoare. Credința lui nu l-a vindecat numai de orbirea trupească, ci i L-a arătat pe Mântuitorul Hristos. 
    Pentru întreaga activitate pastoral-misionară săvârșită până acum, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit pe părintele Laurențiu Datcu sachelar. La final, Părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizita și slujirea Sfintei Liturghii in parohia ortodoxă română din Valladolid.