La Vecernia Pascală, numită și „A Doua Înviere”, Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a slujit la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, avându-i alături pe preoții și diaconii slujitori ai catedralei. În cadrul slujbei, Evanghelia a fost citită în mai multe limbi: română, latină, spaniolă, germană, engleză, rusă și franceză – ca semn al răspândirii universale a credinței creștine.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre iubirea Mântuitorului și despre nevoia de deschidere sufletească spre Dumnezeu: Din iubire și din bunătate, și pentru a nu-i lăsa în gândurile acelea chinuitoare că Învățătorul lor a murit, Mântuitorul a intrat prin ușile încuiate la ucenicii Săi și le-a arătat că este viu. Le-a arătat în cine trebuie să-și pună nădejdea, pe cine trebuie să creadă. El, Dumnezeu, este singurul bun. Dumnezeu este Hristos, Mântuitorul nostru, Care totdeauna ia inițiativa de a se apropia de om și de a-L cerceta. De fiecare dată când omul se încuie în sine însuși, nu mai dă voie nimănui să intre în sufletul său, și acolo, baricadat, se umple de lucruri negative, de gânduri rele, de frământări și de grijile din fiecare zi. Și, de fapt, aceste griji trebuie să le punem înaintea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, și să-I spunem că vrem să scăpăm de ele. Iar acest lucru îl facem în spovedanie – și nu doar în spovedania pe care o facem preotului, ci în spovedania pe care trebuie să o facem lui Dumnezeu în fiecare zi, în fiecare clipă. O astfel de spovedanie o găsim în rugăciunea inimii, pe care ar trebui să o rostim în fiecare zi: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!»
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/component/content/article/295-evenimente-2025/aprilie-2025/3558-a-doua-inviere-la-catedrala-episcopala?Itemid=435#sigProIdedc0db0d19