Taina Sfântului Botez la Calatayud

Tipărire

Sâmbătă, 10 noiembrie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a fost primit în Parohia „Sfântul Ioan Românul” din Calatayud, Spania, unde a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru fiica părintelui Sorin Gheorghe Ilincăi, botezată Marta. La slujbă au participat și fratele preotului paroh, părintele Ioan Eugen Ilincăi din Suceava, și părintele Andrei Turea din Santander, care a fost nașul de botez al fetiței. Slujba a fost oficiată într-o biserică catolică, cu acordul preotului paroh.

La final, Preasfințitul Părinte Timotei a adresat un cuvânt în care le-a vorbit celor prezenți despre Taina Sfântului Botez, importanța ei și semnificația fiecărui moment din această rânduială.

După săvârșirea Botezului, însoțit de preoți, Episcopul Timotei a vizitat șantierul bisericii ortodoxe române din Calatayud, a cărei construcție a demarat anul acesta, prin grija părintelui Ilincăi. A venit în această parohie în luna aprilie 2012, găsind terenul pregătit pentru construcție. La scurt timp, lucrările au fost demarate, iar până la momentul de față s-a finalizat subsolul.

Biserica de la Calatayud este din lemn și a fost deja realizată în România. O parte a fost transportată, iar restul urmează să vină în curând.

Între timp, slujbele pentru cei aproximativ 7.000 de români, câți sunt în regiune, se oficiază într-o sală de expoziție din incinta Teatrului Capitol.

  • Click to enlarge image calatayud 1.jpg
  • Click to enlarge image calatayud 2.jpg
  • Click to enlarge image calatayud 3.jpg
  • Click to enlarge image calatayud 4.jpg
  • Click to enlarge image calatayud 5.jpg
  • Click to enlarge image calatayud.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/noiembrie-2012/439-taina-sfantului-botez-la-calatayud?print=1&tmpl=component#sigProId9d36a484c8

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta